Cu un singur punct obținut în acest an într-o serie infernală în care a întâlnit doar echipe cu pretenții europene, CSMS Iași țintește luni primul succes din 2013, în fața unui adversar aflat în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Trupa lui Liviu Ciobotariu primește replica Gloriei Bistrița iar tehnicianul ieșenilor admite că meciul este unul vital pentru viitorul echipei sale, decretând victorie cu orice preț. Dacă în meciurile anterioare echipa a punctat doar la impresia artistică, evoluțiile bune nefiind concretizate decât cu un punct în clasament, Ciobi spune că în meciul de luni nu îl interesează decât cele trei puncte, mai puțin estetica jocului.
„Sunt trei puncte foarte importante pentru noi și pentru viitorul nostru în Liga I, de aceea avem nevoie de victorie în fața Bistriței. Dacă până acum am spus că vreau să practicăm un joc bun și să câștigăm, acum nu contează cum, trebuie să învingem Bistrița! Poate să fie și un penalty și un autogol, numai să câștigăm. Suntem pregătiți pentru acest meci și foarte motivați. Vom juca ofensiv, la victorie. Am vorbit și cu jucătorii și ei sunt foarte hotărâți să câștige acest meci”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Tehnicianul nu va conta în meciul de luni pe doi jucători, Ivan Petrovic – accidentat și Iulian Vladu – suspendat. De asemenea, sunt incerți Claudiu Tudor și Adrian Avrămia, ambii din motive medicale.
Ciobi și-a avertizat elevii că nu vor avea un meci deloc ușor cu Bistrița, echipă care a luat patru puncte în partidele cu Oțelul și FC Vaslui. „Nu subestimăm Bistrița, trebuie să fim foarte concentrați și motivați pentru a învinge. Chiar dacă la începutul returului părea o echipă condamnată la retrogradare, Bistrița a reușit să scoată patru puncte cu Vaslui și Oțelul, deși trebuia să ia chiar șase. Sunt o echipă muncitoare, care va veni să ia puncte la Iași, dar noi suntem condamnați să luăm toate punctele!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER